Americanii au ajuns la un nivel-record al pesimismului, 81% dintre ei considerând că ţara merge într-o direcţie greşită, potrivit unui sondaj New York Times/CBS dat publicităţii azi, transmite AFP.
Proporţia persoanelor care cred că Statele Unite "merg într-o direcţie greşită" era de 69% în urmă cu un an şi de numai 35% la începutul anului 2002, notează New York Times, care realizează periodic acest tip de anchete de la începutul anilor '90.
Dacă războiul din Irak a contribuit în mod esenţial la scăderea moralului americanilor de la declanşarea sa, în martie 2003, economia este acum în centrul preocupărilor lor: numai 21% dintre ei cred că economia în ansamblul său merge bine şi două persoane din trei consideră că ea este în recesiune.
Afişând un puternic pesimism în ceea ce priveşte economia ţării, o largă majoritate de americani (72%) spun totuşi că situaţia financiară personală este mai degrabă bună, faţă de 27% care spun contrariul.
Confruntată cu un conflict în Irak care se prelungeşte şi care deja a costat sute de miliarde de dolari, la care se adaugă recesiunea economică, popularitatea lui George W. Bush rămâne foarte scăzută, numai 28% dintre persoanele chestionate răspunzând că apreciază activitatea lui ca şef al statului.
În ceea ce priveşte criza din sectorul imobiliar şi dificultăţile sistemului financiar care decurg de aici, sondajul indică faptul că înainte de toate americanii consideră că vina le aparţine instituţiilor de reglementare (40%), organismelor de creditare (28%) şi celor care fac împrumuturi (14%).
Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 28 martie - 2 aprilie pe un eşantion de 1.368 de persoane şi are o marjă de eroare de 3%.
Cel mai de succes Summit NATO !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu